Eroii mei


Mi-ai spus povesti cand eram mica, si m-adormeai la pieptul tău,
Mi-ai fermecat copilăria, si-ti multumesc, tăticul meu!

Mă alintai duios pe creștet, ma-mbratisai cu dor mereu,
Chiar de eram mereu cu tine, tot as fi stat, tăticul meu!

Te-am însoțit si la serviciu, mi-ai explicat tot ce făceai,
O lume mi-ai deschis in cale, tătic frumos ce ma iubeai!

M-ai invatat sa iubesc marea si sa ador nisipul cald,
Si-am înotat si in Belona, tătic cu ochi ca de smarald!

Iar iernile-aduceau magie, si daruri multe de la Moș,
Dar eu știam ca-s de la tine, taticule cu chip duios!

Cel mai frumos cadou de iarna fu săniuța cu volan,
Si-acum imi amintesc ce iute mai era, tătic ștrengar!

Atâtea amintiri cu tine, o viata plină de frumos,
Mi-ai oferit întreaga lume, tăticul meu cel inimos!

O viata as mai vrea cu tine, aproape sa te am mereu,
Sa iti aud glasul tău dulce, sa te iubesc, tăticul meu!

Multi ani sa iti ofere Domnul, sa fii voios în orice zi!
Eu te iubesc pana la cer, tăticul meu, orice ar fi!

Alina & Marius (36 of 879)

Ai adunat tot cerul in ochii tai senini
Si-ai strans raze de soare pe chipul tau duios.
Chiar de-au mai fost furtuni si nori de amar plini,
Ai adus bucurie cu-al tau suflet frumos.

Ai adunat caldura in inima ta mare,
Ai strans toata speranta in sufletul tau bland.
Ai alinat dureri cu-a ta imbratisare,
Ai sters ochii de lacrimi cu al tau dulce cant.

Mi-ai pus condeiu-n mana sa scriu inalte teluri,
Mi-ai insuflat dorinta s-ating vise de fier,
Si-am pictat impreuna amintiri cu cerneluri,
Secrete-mpartasite intr-un frumos pastel.

Mi-ai ascultat nelinisti, iubiri tinere apuse,
La orice pas pe drum, ai fost in urma mea.
Imi stii orice dorinta, citesti ganduri nespuse.
Mi-ai daruit o lume, si inca mi-ai mai da.

Esti tot ce am mai scump, esti cea mai buna mama
Si-ti multumesc acum pentru iubirea ta,
Esti prietena, confident, sfatuitor de seama,
La multi ani, buna mea mamă! Mă-nclin in fața ta!

*scrise in 2017 pentru zilele de nastere


1,2… and 3!

*Disclaimer : this is not a pregnancy announcement! We are still a happy, child-free family and we are planning to keep it that way for a while :))

There comes a time in your life when you feel you need a change. you pack your bags with all the memories and you just go. 1405036_588099221226234_363523686_o

3 years ago we made this decision. One flight later, we were in London, starting a new life. Different feelings were racing through our head, we were unsure, scared, excited, full of hope, away from home… I wish I could say this feels like yesterday, but it actually doesn’t, as a lot of things had happened since that day.

We’ve been through better, we’ve been through worse, we fought so we can be who we are and where we are today. Was it hard? it sure was. was it worth it? no doubt!

So what have we done during these 3 years and what have we learnt?

We met a ton of people. Some of them were amazing soul healers, some of them were simply wonderful and became our family. Some of them were ok in that particular moment in time, and they vanished thereafter. We met some really bad people too, but fortunately they are not around us anymore.

We worked very hard, sometimes 7 days a week. We still do. For us, for our dreams.

We traveled back and forth between Romania, The UK and Italy. Being able to spend Christmas and Easter with your family is the most astonishing feeling ever. Family is very important to me.

We purchased our dream house and our dream car.

We got married! And it was the best day ever, full of surprises, surrounded by people who love us and care about us. Everything was so special and we will cherish that day (and night!) forever.

We became godparents and it was amazing.

We lost people we loved. And that was by far the hardest part… To know that the people you cared about dearly are no longer waiting for you to come home is extremely painful…and you feel guilty.

And most important, we learnt to love ourselves, and to be more confident. We became stronger. All the experiences, every word, all the people we’ve met shaped us, changed us. When they tried to put us down, we learnt how to stand tall. When they told us we don’t worth anything, we gained confidence. When we felt we couldn’t walk anymore, we kept going. When we weren’t sure, we found our faith.

Despite the difficult situations we may have faced, these 3 years have been amazing and if I were to go back in time, I wouldn’t change a thing!

Cheers to more years together… in the UK, Romania, Germany, who knows?! As long as you hold my hand, I can (and will!) go wherever!


I used to…

I used to admire you.

You were so confident, and I was not… you were so strong, and I was only beginning to learn how to stand alone. You were determined, and I didn’t know what I wanted.

I used to think you were the greatest, and I would feel so small.

I used to see you as beautiful, and my reflection had so many flaws.

But then…

Your words cut my skin, and I saw the real you.

You looked so confident, but it was just a mask. You looked so strong, but you were breaking into pieces. You looked determined, but it wasn’t your dream that you were chasing.

I thought you were the greatest, but it was an illusion of what you wanted to be.

I used to think you looked beautiful, but an ugly heart cannot make you shine.

I used to… but not anymore.







Belonging neither here nor there

“Twelve thousand miles of it, to the other side of the world. And whether they came home again or not, they would belong neither here, nor there, for they would have lived on two continents and sampled two different ways of life.” Colleen McCullough, The Thorn Birds 

But do we actually need to belong somewhere? or maybe we can be free birds, flying from a country to another, experimenting different lifestyles, embracing other cultures, meeting new people and reinventing ourselves every time we land. Nevertheless, there will always be that place called home which we’ll terribly miss, that specific taste of traditional food which we won’t find even in the finest restaurants, those certain words that heal the scars on our soul.

The beginnings are bitter sweet, mixed feelings and emotions storm in your heart, in your mind, keeping you awake for many nights. You wonder if you made the right choice, if you chose the right people, if the sacrifices you make are worth it… and they do, they always do, even if your eyes and mind can’t see it, you know it in your heart.

Time goes by and you realise that all your worries have diminished, your biggest fears have become accomplishments, strangers have turned into your closest friends, streets that used to be unknown and cold are now taking you to your new home, so you think it’s time to settle down.But that’s not it, is it? It would be too easy. You miss all the excitement, all those questions that you couldn’t answer. You miss the new and everything that comes along with it, and it makes sense because once you’ve experienced the taste of living as a foreigner, you will always want more. Need more… A thirst than cannot be quenched.

100 reasons to stay and another 101 reasons to leave.

Next thing you know, you’re staring at your one way ticket, leaving everything behind, cutting all the strings, praying that this flight will change your life once again in the best way possible. You now have new goals to achieve and new perspectives, you have a new you, you are a changed person.

And that’s ok, because you don’t belong anywhere. You are not defined by a single place anymore,  footprints of all the grounds you’ve ever walked on are all over you, shaping your mind, influencing your decisions, giving you the answers you need.

Living abroad is not easy, but it is an exquisite journey and we are fortunate enough to be able to experience it.


“I don’t photograph life as it is, but life as I would like it to be.”

and it really got me thinking about posting our entire life on social media, what we want other people to know about us and how we want to be seen by others.

Surely we all want to look fab, hiding our double chin by posing from the right angle, not breathing for several seconds just so we can capture the perfect photo of our perfect 6 pack. We have designer clothes, our make-up is on fleek all the time, we drink pumpkin spice latte regularly with our friends, and that’s always #squadgoals and #relationshipgoals.

Now I’m not saying I don’t do any of it (definitely guilty of not breathing when taking pics because – Big Mac!) from time to time, but in the same time I wish to stay true to  myself, family and friends by showing some real me, some no-make up – dressed in pj’s – messy bun me. The one that is not afraid to laugh even though her teeth won’t make you go blind by looking at them, the one who’s not afraid to cry when watching a sad movie even though she knows extremely well her mascara is not waterproof, the one who’s not afraid to eat what she adores even though the new dress she just bought won’t fit her the next day. A picture can capture a smile, but it will never capture the emotions, thoughts and feelings that came with that smile or made that smile happen.

Despite the fact we all want to show the entire world only the best version of ourselves (which is not entirely wrong because it is always better to spread positivity, kindness, hope and love rather than criticism), let’s not forget about what’s real.

Everyone is your friend on social media, even the ones who don’t necessarily like you, but want to keep you close so they can see what’s new in your life and if it’s better than theirs,  and everyone tells you how amazing you are, and what a great couple you make with your other half, but only you know what happens behind closed doors. I’ve met plenty of people that were “goals” on social media and soon after I discovered with great sadness that it was not the case, and a web of lies controlled their lives. It was like tearing off a beautiful wrapping paper only to find a present not as nice as you thought it’d be.

Even though I fully understand what Doisenau wanted to say by “I don’t photograph life as it is, but life as I would like it to be” (because this is the thing that got me thinking today. Whaaa, you think, mate?), let’s not photoshop our lives for others because we won’t get a chance to take a second picture of this moment.

but you can always use a filter. I like filters.

O viata intr-un vis

Ma urmaresti cu ochii tai de un albastru ne-ntalnit, si imi zambesti, si-mi ceri sa te alint…
Simt cum imi explodeaza inima de atata iubire, de bucuria ce-o expiri cand chipul tau ma regaseste…

Ai venit ca o ploaie calda de vara si mi-ai schimbat zilele si noptile, pana acum fusesem un vierme asteptand sa se preschimbe-n fluture de matase, iar tu…tu mi-ai adus cea mai spectaculoasa metamorfoza… Eram ordinara intr-o lume fara timp, iar acum traiesc in momentele tale.

Iti ating pielea catifelata in timp ce dormi, iar buzele tale trandafirii schiteaza un zambet de dor. Visezi sau doar imi simti prezenta? Oricare ar fi, ma topesc incet langa tine, si ma remodelez dupa respiratia ta.

Ti-ai descoperit buclele balaie si nu-ncetezi sa le intorci in bataia soarelui cu măiestria unui pictor subjugat de pensula sa.

Te joci, si ma cauți cu privirea, curioasa daca te zăresc. Nu te teme, te privesc… te admir, îți sorb unduirile, imi hrănesc sufletul cu parfumul pielii tale...respir puritatea-ți si ma îmbăt cu ea.

Ești o perla, cea mai sidefata si fără de preț, si nu trece ceas fără sa ma-ntreb cum de-ai ales sa te scufunzi in mine, o biata scoica pierdută-ntr-o mare murdara de grijile acestor vremuri…

Ești un miracol, si mi-ai binecuvântat brațele ce te poarta…Te-ai cuibărit la mine-n inima si-ai ridicat greutățile mele…

Esti un vis… 


Continutul acestui blog este proprietatea autorului si este inregistrata © CRS • Copyright Romanian Services •

Reproducerea textelor din acest blog, in forma partiala sau integrala, fara specificarea sursei si/sau fara acordul autorului scris ESTE INTERZISA, va fi considerată furt si va fi tratata pe cale legala.

Ultima vama

Atatea nopti am adormit dorindu-mi si rugandu-ma sa imi apari in vis, sa iti mai vad o data chipul bland, dar ai ales sa te ascunzi de mine…Si zile au trecut, si luni, si tot n-ai mai venit.

Dar noapte asta mi s-a-ndeplinit dorinta, erai asa frumos si zambitor, privirea-ti calda mi-a alinat sufletul si pentru o clipa am uitat de anii ce-au trecut peste ultima noastra imbratisare… Mi-ai spus sa nu mai plang, caci ai ajuns cu bine la ultima vama,  si c-a sosit momentul


sa ne luam ramas bun…


Best year so far!

9 zboruri cu avionul, Europa traversata in 2 cu masina, nunta, promovare la locul de munca, Craciun acasa – cam asa s-ar rezuma 2015 pentru mine. Pe hartie sunt putine cuvinte, insa au adus atata bucurie in suflet, multumire, lacrimi de fericire si zambete.

M-am gandit sa evidentiez momentele ce-mi vin in minte de fiecare data cand ma gandesc la acest an, an ce a fost atat de bun cu mine, cu noi:

Martie 2015:  

  • dimineata in care am plecat din UK, iar eu si Iuli ne-am imbratisat si am plans fiindca ne obisnuisem unul cu celalalt in fiecare moment si acum trebuia sa rezistam 3 zile singuri; 
  •  privirea taticului meu care ma astepta la aeroport, alaturi de Cosm si Magda, si imbratisarea stransa si plina de dor cu care m-a primit. 
  • privirea mamei si lacrimile pline de emotie cand am probat prima rochie de mireasa, si nelamurirea de pe chipul tuturor cand am zis ca “asta-i rochia!”,chiar daca era a 3a rochie probata si singurul magazin in care am fost, intr-o zi de Vineri, 13 :))
  • faptul ca fratele, cumnatele si prietena mea R au venit special la Bacau pentru mine sa mergem dress shopping

5 Aprilie 2015 :

  • sarbatoream 6 ani de relatie si prietenii nostri dragi ne-au intrebat daca vrem sa le fim nasi. Bine-nteles ca am acceptat cu bucurie!

Mai 2015:

  • bucuria si nerabdarea cu care am fost asteptati de socrul meu, care nu ne mai vazuse de mai bine de 1 an. 
  • lacrimile soacrei si cumnatei mele cand s-au trezit cu noi la pasticcerie.
  • momentul in care sefa m-a chemat la ea in birou cu o figura foarte serioasa, spunandu-mi de fapt ca fac un outstanding job si ca vrea sa ma promoveze, chiar daca nu implinisem un an la locul de munca.

Iunie 2015:

  • bucuria pe care mi-a adus-o Cosm ca a pasit pe pamant american; mi-a umplut sufletul de parca era realizarea mea. of, surorile astea mai mari :))
  • privirea lui Iulian, cand a gasit tortul copt de mine pentru ziua lui, his big 30th.
  • o mica bucurie a noastra ce s-a materializat pe 18 iunie, devenind proprietari masinii dorite.  

Iulie 2015:

  • revederea cu o prietena draga, pe care nu o mai vazusem de mai bine de 10 ani. surprinsa placut ca dupa atata vreme si traind in tari diferite, conversatia noastra a decurs perfect! 

August 2015:

  • o zi la mare, cu finii
  • sedinta de la clinica, in care sefa si managerul au adus sampanie si prajituri pentru a ma surprinde si pt a celebra faptul ca ma casatoresc. 
  • cadoul venit de departe, tocmai din SUA. 
  • 2 soferi si o masina prin Europa, o calatorie minunata, chiar daca obositoare, dar a fost o experienta placuta pt noi 2.
  • 1 zi in frumoasa Germanie. 
  • 1 zi minunata la nasii de la Arad.
  • momentul in care mama si Magda erau prin genunchi sa imi ia din nou dimensiunile la rochia de mireasa, fiindca de ce sa nu mai fie nimic de modificat in saptamana dinaintea nuntii?? 
  • noptile la club cu ale mele cumnate si verisoara in care am dansat pana la epuizare, precum si plimbarile cu masina (remember, Gujdel & Leluta?).

Septembrie 2015:

  • dimineata in care ne pregateam sa mergem dupa Cosm la Bucuresti, sa il surprindem la aeroport, dar ne-a fost data peste cap surpriza de faptul ca avionul lui a avut n ore intarziere si deci el era inca in SUA…aici vreau sa ii multumesc pentru faptul ca a plecat mai devreme, pentru a fi langa mine in ziua nuntii. Te iubesc!… 
  • dimineata in care in sfarsit Cosm a ajuns pe pamant de Bacau si am mers sa il aducem acasa :)) Era atat de obosit, dar l-am vazut atat de frumos si puternic. 
  • petrecerea burlacitelor, pregatita de domnisoarele de onoare, iar aici vreau sa le multumesc nu numai pentru ca au venit din diverse colturi ale tarii/Europei , ci pentru ca a fost o noapte fantastica, in care ne-am distrat atat de bine. of course, nu uit nici de cadourile alese cu atata grija si in secret! multumesc, fetelor! you are the best! 
  • momentul in care si burlacii au aparut la petrecerea burlacitelor, chiar daca a fost un mix, distractia a fost si mai mare! 
  • dimineata nuntii, in care am mers cu mamica, Leluta si nasica Irina la “aranjat”, asa ca fetele ❤ , in care diverse persoane dragi mie au venit la mine acasa sa ma surprinda cu flori, o imbratisare si cate un “te stiu de cand erai mica, inca nu realizez ca am ajuns in acest moment al vietii. sa va fie de bine!” ; 
  • momentul in care au aparut domnisoarele de onoare, toate imbracate in aceleasi rochii roz, rochii de care nu am stiut nimic. mi-ati facut cea mai frumoasa surpriza, m-ati facut sa ma simt speciala si iubita…va multumesc! si va multumesc pentru ca nu am aflat! 
  • momentul in care a venit Iulian la mine acasa, mi s-a parut cel mai frumos barbat din lume si m-am indragostit din nou ❤
  • momentul in care puneam flori la mana si in piept mamei si tatalui meu, si le-am sarutat mainile, iar ei au inceput sa planga. mereu am in gand aceasta imagine si inca e prea putin pentru ceea ce au facut pentru mine si inca mai fac. va iubesc si multumesc! 
  •  fratele meu sarutandu-mi mana in ziua nuntii. 
  • momentul in care trebuia sa ne indreptam spre biserica, si la poarta casei aparuse o limuzina pentru mine si domnisoarele de onoare, despre care iarasi nu am stiut absolut nimic! 
  • Iulian rostind juraminte (cam British, stiu), dupa ce i-a raspuns mamei cu “Da!”, chiar daca lui nu ii plac discursurile in public: Promit sa te iubesc, sa te respect, sa iti fiu fidel, sa te sprijin si sa te incurajez in toate zilele vietii mele!
  • nunta in sine, fiindca a fost plina de magic, in ochii nostri, perfecta!
  • si momentul in care eu si Iuli ne-am retras pentru a observa si trai clipa; a fost cel mai bun sfat pe care l-am primit, fiindca am vazut toti invitatii distrandu-se. si daca sunt aici, vreau sa multumesc tuturor celor care au venit, unii au venit de departe, altii ne-au surprins cu prezenta, ne-ati facut seara minunata si ne bucuram ca ati ales sa ne fiti alaturi! Multumiri! 
  • cand au aparut prietenii nostri din Norvegia, dupa ce au strabatut Europa, pentru a fi langa noi.Multumim!
  • momentul in care Leluta m-a luat de mana si mi-a spus “Hai ca te fur”, cu toate ca si Gujdel mai incercase o data cu cateva minute inainte :))
  • sedinta foto, fiindca a fost fun!
  • momentul in care eram in avion, zburand spre UK, si am gasit in portofel un biletel de la Leluta, scris cu atata dragoste. 

Octombrie 2015:

  • prima data la cinematograf cu fina, doar noi 2, traind filmul Miss You Already

Noiembrie 2015:

  • ne-am intalnit cu matusica si varul la Oxford, petrecand cateva ore in acest  oras minunat.

Decembrie 2015:

  • vizita la Milano pentru o zi, in care ne-am revazut familiile.
  • Craciunul acasa, care a fost cel mai frumos Craciun de pana acum! cu multa veselie, colinde, mancare traditionala, sampanie si vin de casa, dar cel mai important, ACASA, cu familia. 
  • multumirea ca i-am vizitat pe nasii de la Bacau in a 2a zi de Craciun, inainte sa plec in UK. 
  • si astazi, 31 decembrie 2015, merg sa il iau de la aeroport pe sotul meu, de care mi-a fost dor! 


Multumesc lui Dumnezeu, 2015 a fost un an bun, cu foarte multe bune si prea putine mai putin bune :)) Un an in care m-am simtit iubita, respectata, frumoasa, de incredere, puternica si apreciata. Daca 2016 poate “bate” asta, il astept cu nerabdare!!!

Good Bye, 2015! ” I loved it all! ” 






Ganduri la sfarsit de an

Pe birou am ceaiul preferat, de menta. Inca nu am reusit sa il fac sa-mi placa daca adaug lapte, asa cum e traditia de aici, nu sunt gata sa renunt la stropul de romanesc de la mine de la serviciu.

E frig si-aici si miroase-a iarna, respiratia e inghetata, manusile nu sunt groase indeajuns sa-ti incalzeasca mainile reci, iar caciula parca nu-ti acopera urechile cum trebuie.

Mmm, ceaiul asta e divin! O singura inghititura si simti cum caldura iti inunda intregul corp.

Nu am mai scris de mult si parca mi-e dor sa aud tastatura preschimbandu-mi gandul in cuvinte…

M-am hotarat sa fac un rezumat al acetui an, ca tot se apropie de sfarsit. Voi incepe cu partile mai putin bune si cu lucrurile care nu s-au implinit in 2014 si voi continua cu lucrurile pe care le-am bifat si cu dorintele pe care le am pentru anul ce vine.  

Mi-ar fi placut ca anul acesta sa fi ajuns cel putin o data acasa, fiindca mi-e dor. Mi-e dor de casa parinteasca, sa stau in leagan dimineata si sa imi scald privirea in florile mamei atent ingrijite, sa o aud pe Raya cum latra la fiecare trecator si cum isi arata superioritatea fata de pisici. Imi e dor sa dorm in patul meu, in camera mea plina cu amintiri in rame foto; vara sa fac plaja-n curte,  toamna sa fur struguri din gradina, iarna sa impodobesc bradutul si intreaga casa, dar sa fug de bucatarie cat ma tin picioarele.   Sa deschid poarta pentru tata cand vine de la serviciu si sa il strang in brate, sau sa stau la masa de afara cu mama si sa ne machiem, ca fetele, chiar daca nu trebuie sa plecam nicaieri; un film bun vizionat impreuna cu fratioru’ meu…Mi-e dor si de un hot-dog de la Irina sau o pizza clasica de la Intermeridian. Mi-e dor sa ma duc la bunica si sa ma astepte cu o visinata si cu o vorba de duh, care incepe cu P (var-mea stie, ca si pe ea o asteapta tot cu acea vorba de duh de fiecare data:)))). :))

Mi-as fi dorit sa il mai fi vazut pe bunicul macar o data, chiar daca imaginea lui in mintea mea e inca vie. Sa il mai rog sa-mi spuna piesa cu Craii sau cum a fost in Razboi, ca mai apoi sa-mi spuna “Mai, Claudia” -era mereu un moment amuzant.  I se parea lui ca seman bine cu fiica-sa.

Mi-as fi dorit sa nu intalnesc oameni rai si razbunatori, care stau ascunsi sub chip placut si binevoitor. Oameni care ar calca pe oricine in picioare doar sa isi atinga scopul, sa te sleiasca de puteri si de bani doar ca sa para puternici. La inceput, eram suparata si nu intelegeam cum de unii oameni pot fi atat de murdari (si aici nu ma refer la ingrijire corporala), insa cu timpul am inteles cata frustrare si goliciune au in sufletul lor, cata neimplinire sufleteasca au putut aduna si cat de penibili sunt prin actiunile pe care le intreprind… Ma bucur ca am alungat acesti indivizi din viata mea si ca am ajuns intr-un stadiu in care m-am dezvoltat atat personal, cat si profesional.

Mi-as fi dorit sa nu ma fi suparat din pricina unor persoane apropiate ce-mi zambeau si ma imbratisau, ca mai apoi sa spuna lucruri rautacioase si neadevarate despre mine, pe la spatele meu. Dar acum nu ma mai “ating”…

pentru ca anul acesta am crescut si mi-am depasit limitele.

M-am maturizat si am luat multe decizii, iar toate mi-au adus implinire sufleteasca si materiala. Logodnicul meu m-a incurajat atunci cand poate  simteam ca nu mai am putere sa ajung unde vreau, m-am rugat lui Dumnezeu si am reusit. Ne-am sprijinit reciproc si ne-am dezvoltat. Asa cum am mai spus,am crescut. Mult. Impreuna.

Am muncit mult anul acesta, dar a fost cu foarte mult folos.  Mi-am dorit sa am un loc de munca bun, intr-un mediu placut, cu persoane inteligente si bune,de la care sa am ce invata; sa pot purta tocuri  si tinute office. sunt exact unde am vrut si unde a trebuit sa fiu. Nu am cuvinte de lauda suficiente pentru doamnele doctor cu care lucrez. Sunt minunate, inteligente, amuzante, iar sefa mea imi spune in fiecare zi cat de bine ma descurc. Sunt mai mult decat multumita de jobul meu si sper doar sa am mintea limpede mereu ca sa imi pot face treaba cum trebuie.

O alta realizare pe anul acesta este planificarea nuntii. Sunt mandra de noi si de faptul ca fiecare banut pus in acest scop este al nostru,muncit. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom pune la punct si detaliile finale, ca anul viitor sa ne putem bucura, alaturi de familie si de restul invitatilor, de cel mai important eveniment din viata noastra.

Am calatorit, am vizitat locuri noi, am mers prin nisip si am adunat scoici in Octombrie… Am incercat mancaruri noi, iar pastele cu creveti pregatite de Iuli sunt preferatele mele acum.

Ne-am petrecut la cateva cumetrii si ne-am permis mici “arogante” in materie de achizitii.

Am condus 4 tipuri diferite de masini, de la Nissan pana la BMW…si le-am condus foarte bine!

Am oferit 4 locuri de munca pana acum, si nu am asteptat nici macar un multumesc, cu toate ca l-am primit.

Am invatat sa gatesc cat de cat. Nu sunt de exceptie in bucatarie, insa sunt mandra sa il astept pe-al meu barbat cu mancare pregatita de manutele mele. Chiar si asa, e lege ca vinerea sa mancam in oras, iar pana acum nu am ratat nicio Happy Friday.

Am fost super fericita de vizita alor mei si a surorii lui Iuli (multumiri unchiului C si matusii C fiindca i-au gazduit. si nu numai pentru asta, ci si pentru toate datile in care ne-au invitat in casa lor si ne-au oferit vorbe bune si ciorbite si mai bune), si ca mi-am permis sa ii invit la masa la restaurantul de langa Tower Bridge si sa le arat frumusetile Londrei.

Sunt recunoscatoare pentru faptul ca Dumnezeu m-a ajutat si anul acesta, ca am fost sanatoasa si ca zambetul meu e la fel.

Ce imi doresc de la 2015?

Sa fim sanatosi cu totii, sa ne ducem la indeplinire proiectele pe care le-am inceput, sa continuam sa ne dezvoltam pe toate planurile, sa fim cu mintea ascutita, sa nu ne multumim cu putin, sa luptam pentru ceea ce vrem cu adevarat, sa stim ca o imbratisare de-a mamei face cat £10000, sa gasim fericirea in lucrurile marunte si sa nu uitam de unde am plecat sau sa multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-a daruit.

La revedere, 2014! “I loved it all”

Processed with Moldiv

Best (Early) Birthday Present

Peste cateva zile implinesc 24 de ani.

Gandul imi zboara la copilarie, la sutele de povesti pe care mi le spunea tatal meu. Chiar daca era obosit dupa atatea ore de munca, eu nu il lasam sa sara peste detalii si, vrand-nevrand, trebuia sa imi povesteasca totul cu lux de amanunte. Ce nopti fermecate! Ce n-as da sa fiu iar mica,macar  pentru o noapte, ca sa imi mai spui “Fata babei si fata mosneagului”, taticule!

Imi amintesc faptul ca la gradinita aveam in fiecare zi o alta coafura, mamei tare-i mai placea sa se joace-n parul meu. Codite impletite, coc de balerina, pe toate le-am avut. Si ce mandra mai eram! Nici in domeniul modei nu era mai prejos, avea grija sa am rochitelele cele mai frumoase si, din cand in cand, ma lasa sa ii port papucii cu toc prin casa. As vrea sa iti mai port sandalele, mamico, si sa-mi incapa piciorusele intr-un singur pantofior de-al tau.

Apoi a venit Cosm, iar mica noastra familie a devenit completa. Cand l-am vazut prima data mi s-a parut frumos, atat de frumos incat eram sigura ca ai mei il vor iubi numai pe el pentru ca era atat de delicat. Cat de geloasa eram…oare toate surorile mai mari erau asa?! Dar te-am iubit din prima clipa si mi-era drag sa te adorm in leaganul construit de taticu’ nostru…Apoi ai mai crescut si imparteai cu mine tot ce-aveai. Aveai o inima asa buna, incat uneori imi dadeai mie mai mult, cu toate ca eu eram cea mare. Ce mult a mai trecut! As vrea sa ma intorc in timp si sa imi mai pun geana pe obraz, ca sa ne punem amandoi dorinte!

Acum, la aproape 24 de ani, am redevenit copil pentru un weekend. Am ras si am plans, am avut atatea emotii si ne-am imbratisat si sarutat cu dor, pentru anul ce-a trecut si pentru inca aproape unul.

Si azi sunt iar adult.  Impreuna cu El, El al meu, urmam cursul firesc al vietii si ne maturizam. Fara el as fi un suflet singur.

Va iubesc!

Processed with Rookie Processed with Rookie Processed with Rookie Processed with Rookie Processed with Rookie